La Lavandă

Update: M-am întors şi-n luna mai.

 

Lavanda din Eroilor. Adică restaurantul La Lavandă din Cornu, strada Eroilor, la sensul giratoriu. Lui țâf îi place lavanda, așa că acum ceva timp a descoperit pur întâmplător un link pe internet care făcea referire la localul ăsta.

A dat un ghiont și iată că n-a durat mult până a urmat mirosul de lavandă. Pe DN 1, tot înainte.

Și a mers cumva legată la ochi pentru că habar n-avea specialitățile casei sau prețurile… Nici vreun search pe google n-a ajutat, așa că acum sare în ajutorul altora. Între timp a aflat și de ce informațiile erau atât de puține – restaurantul era deschis de puțin timp.

Drumul? Vreo oră și ceva, din București. Cum ziceam mai devreme, pe DN 1 tot ‘nainte. La un moment dat faci dreapta, ajungi la Cornu și o ții pe șoseaua principală, nici la stânga, nici la dreapta, până vezi restaurantul pe dreapta (sens unic aici) și un sens giratoriu în față.

Parcarea? În fața restaurantului, jumate pe trotuar, jumate pe stradă, sau tot ‘nainte și imediat după clădire (un mini bloc) faci dreapta și dai de-un spațiu unde poți parca destul de liniștit.

Restaurantul? Mov. Și plin de lavandă.

Pentru că în perioada în care Mister Ț a dus-o pe țâf acolo era cu inimioare, am primit pe masă o lumânare cu lavandă, cum altfel? Și aprinsă, bineînțeles.

În plus, exista și un meniu special, ceva, din care am ales o ditai lămâița la care, recunosc, mi-a rămas gândul. Avea și înghețatăăăă! Numai că Mister Ț a zis că nu mai merge la Sinaia, iar cei de la restaurant nu știu dacă fac livrări. :))

În fine, mesele de două persoane sunt ceva mai rare, există unele foarte lungi, dar care, la o adică, cred că se pot sparge. Noi am stat într-un colț, iar eu m-am așezat la perete, unde aveam o maaare lavandă pe perete (pentru selfie, dăăă). Tapet, nu vreun butaș. Și nu am stat pe canapea, ci pe scaun, pentru că masa asta era singura de 2 persoane disponibilă. Și am zis să nu ocupăm prea mult loc, că nu fac cât doi. Eu. În viitorul apropiat.

La recomandarea tipei care ne-a servit am ales și un ceai de lavandă (unul conducea, altul era copilotul, așa că era bine să fie ambii cu ochii cât cepele, nu să bem vin). Da, avea aromă de planta mov, numai că am primit zahăr. Doar informativ, zic, că poate sunt unii scarandivi (așa ca mine) și vor miere. Or avea, n-am cerut.

N-am mâncat sofisticături. Mi-era foame și nu voiam să risc. Și nici hainele nu mă țineau, să zici că trebuia să mă abțin de la ceva.

Pe tavan sunt niște chestii gen baloane, dar seamănă, mai degrabă, cu lampioane albe și rotunde.

M-am simțit ca în Provence, deși habar nu am cum e. Dar e un restaurant intim. Când am ajuns noi erau ocupate alte două mese – un cuplu și o masă mai măricică. Atunci când am plecat, am lăsat în urmă un alt cuplu. Singur, hihihi.

Uite, ulterior aveam să aflu că muzica era pe viniluri. Și nici nota de plată exagerată. Dacă-mi amintesc bine, bonul fiscal a venit într-un pahar transparent.

Apoi am făcut o plimbare pe la Cornu.

Mai jos aveți meniul. Februarie 2016.

Și pentru că vine vara, poftă bună!