ţâfnoasa

Piatra Neamț

In ţâfnoasa spune… on 01/09/2016 at 15:55

Am fost la Piatra Neamț şi m-am cazat în Bacău. Da, o realitate din preajma Sf. Mariei, anul 2016.

Am decis, pe la mijlocul lunii august, ca de Sf. Mărie, când e weekendul prelungit, să dăm o fugă până la Piatra Neamț. Că nu mai ştiam dacă fusesem, dacă nu, şi, în plus, oricum aveam câteva zile libere şi ce era să facem? La Braşov tot fusesem, la mare la fel…

Ne-am îmbarcat sâmbătă, pe 13. Am ajuns la Piatra Neamț în câteva ore, făcând o singură oprire de era să-mi iasă țâfnoşenia pe nări.

La toaleta OMV, coadă. Stăm la ea, nimic de zis. Era o singură toaletă. În spatele meu, o mamă şi o fiică. Aia mică se tot fâțâia, că voia să ajungă mai repede acasă, başca trebuie să intre repede la toaletă. Tipa din fața mea le întreabă dacă vor să intre înainte. Din fericire, spun nu. Altfel răbufneam. De ce? Păi în condițiile în care tipa era în fața mea, iar “nerăbdătoarele” în spatele meu, nu trebuia să fie şi mijlocul întrebat? Dăcât zic, adică…

Din fericire, ne-am eliberat de emoții în rând normal, până când a răbufnit altă emoționată că de ce stăm la coadă, că-s două toalete. Hai, zii zău! Ne călcase în picioare ca să se spele pe mâini, înainte, şi apoi când a văzut ce de lume emoționată era, hop, cu gura mare.

Făi cucoană, e dăcât una!

S-a retras spăşită, după ce a văzut că nimeni nu o susținea (sau poate voia să intre la bărbați…), motivând că la alte benzinării erau două… Alte OMV-uri, adică, deşi eu n-am văzut. Dar na…

Ce e de făcut la Piatra?

Odată intrat în oraş, vei căuta în disperare telegondola. Mă rog, nu e ca şi când n-ai vedea-o, dar vrei să ştii de unde te poți urca.

Au singur mall, aviz amatoarelor de cumpărături. De fapt, şi mall-ul ăla arăta ca Unirii bucureştean din 2001.

Bun. Înspre telegondolă am mers undeva în dreapta, cum am intrat noi în oraş, mai la poalele unui deal. Am dat şi peste o grădină zoologică, vedeam nişte păsări de la stradă. Şi părea destul de mică. Am parcat la poalele trotuarului şi am purces la alt drum. Am început să tot urcăm, în căutarea telegondolei. Şi dă-i, şi urcă, hai, impinge, stai, că mor, dă-mi apă.

image

Am greşit drumul şi am ajuns pe la o pârtie verde, ne-am întors şi am tooot continuat să urcăm. Lumea cobora, noi, contra valului. Da, eram mai mulți Gică.

Mai aveți, mai aveți, ne spuneau ceilalți. O să auziți zgomotul motoarelor pe măsură ce vă apropiați.

Şi dă-i şi scoate-ți sufletul, caută zgomotul motoarelor. Pe serpentinele alea, când cu ochii după telegondole, când cu ei pe jos, să văd în ce hârtoape calc, hopa, dăm nas în nas cu câteva vaci. Na belea, sigur n-am greşit drumul?

image

Da, continuăm să urcăm şi după mult timp ajungem în vârf. Drăguță priveliştea – Bâtca Doamnei, e un lac.

image

Pe sus e amenajat, nimic de zis. Mai şi un porumb fiert, mai şi o gogoaşă, ceva, în fine. Şi telegondola, cum să uit?!

Te urcai din mers, fără să plăteşti. Sună bine, nu?

image

Stai liniştit, nu scapi – te aşteaptă jos casieria. Asta după ce traversezi cumva oraşul. Mai lung a fost drumul de urcat, decât de plimbat cu buburuza. 10 lei parcă a fost distracția.

image

Şi pentru că deja se făcea seară, am decis să mâncăm. Aşa că am mers tot la poalele Cozlei, ca tot trecusem pe lângă un local unde părea că sunt ceva persoane, vorba aia.

Coliba Haiducilor cică îi zice, era un mare restaurant undeva în mijloc şi înconjurat de nişte colibe care, în general, erau ocupate de o singură familie sau un singur grup – aşa că am ales şi noi o colibă d-asta, că părea interesantă.

image

A venit o tanti cu meniurile, ne-a luat comanda. În timpul ăsta ne-am apucat să căutăm cazare. Observaşi că n-am zis nimic de vreo rezervare, ceva, da?

Şi ne apucăm să strâmbăm din nas la diferite pensiuni, mai sunăm la una, două – full, ocupat tot.

Am întrebat ospătărița de vreo recomandare şi ne trimite către Bistrița, în partea aia… Bun, continuăm să sunăm, ciuciu.

Aşteptăm mâncarea – da, comanda adusă era doar de băuturi. Ciuciu mâncare, ioc cazare. Cu chiu cu vai a venit mâncarea…cam crudă şi puțină. Dezamăgitor e puțin spun. Bine, Piatro, dacă la mâncare nu stai bine, sper un pat să-mi găsesc.

Aha, desigur. La aproape 12 noaptea ne-am cazat la Bacău. AnnaLia. La ora aia nu prea au mai contat cei 140 lei dați pe o cameră dublă fără mic dejun. Dar mi-a plăcut tare. Deşi nu am apucat să văd mare lucru pentru că m-am culcat în miezul nopții şi am plecat la prima oră, aproape, mi-a plăcut. Camera suficient de mare, baia foaaaarte curată şi perfectă pentru turişti. Exemplară, curată, dar scumpă. Tot ce e frumos costă. Mult, evident.

A doua zi am luat-o de la capăt cu cazarea, evident.

Dar până atunci – paranteză.

Şi am ajuns şi pe la Cetate – pliiiiin, plin de țărănoi şi țărănuşi… Mă rog, august e luna de vacanță în străinătate… Drumul până sus, la cetate, e cam abrupt, dar măcar scurt. O să vezi diverse tarabe şi kitsch-uri pe acolo, poți să le ignore liniştit, nu pierzi mare lucru. Hai, fie, recunosc – au vrut să reinventeze roata, aşa că sunt nişte strachini pe care se imprimă poza de familie realizată pe loc, că e o fată tânără, cu aparatul de gât, care încearcă să agațe clienți.

Sus, la cetate, a fost… Hmm, interesant.

Eram pe la baza scărilor când un tip care cobora ne-a dat nişte bilete. Două bilete pe care le folosise el. Un pic reticenți, le-am luat. La intrare, ne-am făcut că stăm la coadă, chiar pe pod erau nişte turnicheți. nu băgai biletele nicăieri, deci moca intrarea. Era un paznic, într-adevăr, care s-a apropiat, dar n-a comentat nimic. E de prisos să zic că biletele folosite de noi au ajuns la alții, nu?

Însă, oricum intrarea era vreo 3 lei, deci un mizilic, comparativ cu alte muzee din țară. Iar cetatea chiar arată decent. O mai vizitasem în urmă cu mulți, dar mulți ani şi de data asta s-a văzut investiția. Mică, dar bine pusă la punct.

Ah, am mâncat şi la poalele ei – Casa Arcuşului.

image

Supa îți era pusă în farfurie de ospătar care venea cu polonicul şi…ciorba, bineînțeles. Era aceeaşi zeamă, carnea diferea. Pe mine nu m-a impresional, alții au zis că e ok. Per total a fost decent şi foaaaarte aglomerat.

Ziceam că a doua zi am luat-o de la capăt cu cazarea. Pentru că totul era ocupat, plin, full. Iar dacă aveai şansa să găseşti ceva liber, arăta jalnic. Bine, poate-s eu prea pretențioasă, ce să zic…

Pentru că da, românii se plâng că n-au bani, dar pleacă de acasă. Şi nu doar pentru câteva ore. Pensiunile sunt insuficiente. Hoteluri nu există, iar dacă sunt….Oh, Doamne. Explicația pentru aglomerație?

E ziua Marinei.

Wtf?! Aud bine? Asta nu se ține la mare?! M-am învârtit prin Neamț de sâmbătă, 13 august, până luni, 15 august, acelaşi an. Nimeni nu se pregătea de nimic, nimeni nu petrecea şi nu participa niciunde! Şi totuşi…

Piatro, m-ai dezamăgit cumplit. Dacă eşti bisericos şi poți dormi în orice paturi, atunci s-ar putea să te surprindă mai mult decât a făcut-o cu mine cazarea de la Bacău… Altfel, hmm.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Tomata cu Scufita

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

Jurnalul unui medic emigrant

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

me & my monkeys

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

Jurnal de bord fără vârstă

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

Simona Tache

Jurnal roz de cazarmă

%d blogeri au apreciat asta: