ţâfnoasa

Intern

In Job, ţâfnoasa spune… on 18/05/2016 at 11:52

Zilnic dau cu ochii peste anunţuri de “angajare”. Sunt membră a unor grupuri specifice pe facebook, aşa că, deşi n-am de gând să îmi schimb jobul, mă mai uit şi pe oferte.

Pe lângă faptul că toate anunţurile conţin multe englezisme sau sunt foarte succinte (atât de succinte încât nu înţelegi ce vor de fapt), sunt o mulţime de postări prin care se caută “interni”.

Ştii tu, ucenicii de pe vremuri.

De mult mă chinuiam să scriu despre asta, dar azi am avut inspiraţie.

Pe principiul: “Dăm la schimb birouri pentru oameni creativi. Creative writing & event manager (1 intern)”. No bine, exemplul e doar cu titlu de prezentare :))

Pe lângă denumirea pompoasă care înseamnă… ‘mniezo ştie ce, avem atribuţiile – scriere de texte, realizarea de texte pentru designul materialelor de comunicare, copywriting, suport pentru event manager în organizarea de evenimente, postarea pe blog şi social media.

Mă rog, mai era un post, dar nu are relevanţă, mă opresc la ăsta. Deci, în traducere liberă – avem nevoie de un redactor care să facă treabă.

Nu se specifică programul sau banii. Probabil trebuie să te chinui să afli aspectele astea esenţiale în privat… Dar na, să dăm din codiţă că se oferă birouri – încăpere sau mobilier? La liberă alegere, zic.

Să continuăm cu traducerea – trebuie să îi meargă mintea să scrie repede ce i se cere, dar şi perfect, să vadă bine şi să scrie mult şi perfect, să continue să scrie un cevaaaaa care cică înseamnă “copywriting”, să caute pe google diferite oferte de cuie şi agrafe şi mape sau ce e necesar pentru eveniment, să sune diverşi furnizori şi invitaţi, dar să nu uite că trebuie să scrie. La o primă vedere sunt vreo 3 joburi. Da, redactor, organizare de evenimente şi acel “social media manager”. Până şi la facultatea pe care am absolvit-o erau trei cursuri diferite.

Bun, dar totuşi este un intern. Definiţia acelui “intern” pe care o cunosc eu este fix de ucenic – mă duc undeva, stau pe lângă cineva, văd ce face cineva, fur de la el ce şi cât pot (da’ nu la modul propriu), mai dau o mână de ajutor, dar fără ca produsul meu să fie finit, ci şlefuit. În primul rând nu cunosc firma, compania, organizaţia în care merg (poate nici nu intenţionez să vreau să o cunosc dacă stau doar alea 90 de ore de practică, o lună, două luni), nu cunosc stilul pe care vrea să îl abordeze (poate îi place scrierea de până acum şi au nevoie de altceva), tonul.

Dar, nu acum se caută un om care să lucreze pe moca. Un fel de şaorma cu de toate, găsită la colţul blocului. Şi, eventual, ronţăită puţin de alţii, dar să nu se vadă.

Nu contează că habar nu are ce înseamnă copywriting (pentru că la facultate nu înveţi ce presupun joburile de comunicare) sau că dacă e student la jurnalism şi merge într-o agenţie, cam habar nu are să scrie un advertorial. Poate doar o ştire, dar nu prea vinde niciun produs.

Să explic: Nu zic că un intern trebuie să stea ca o pupăză în birou, dă-i să lucreze ceva asemănător cu tine, bagă-l în şedinţă, explică-i cum funcţionează un proces. Dacă greşeşte, explică-i.

Eu am făcut o dată un internship care a început cu un interviu crud – test fulger despre companie. Noroc că era una cunoscută şi, teoretic, fac parte din generaţia ei. Am intrat în pâine. De la început mi s-a dat un coordonator pe care îl urmam şi vedeam cu ce îşi ocupă timpul – iar când scriam ceva, îmi explica, cu argumente decente, de ce trebuie aşa şi nu aşa.

La ceva timp distanţă – alt internship: scrie un advertorial despre produsul X. Am făcut ce am ştiut, cum am putut. Am fost desfiinţată – nu scriu bine. Ok, părerea ta, mi-am luat catrafusele şi am plecat. Bine, rău, asta am gândit atunci.

Eu zic că ucenicia aia e perfectă pentru studenţi. Nu absolvenţi.

Aşa că dragi căutători de comori moca, oferiţi bani pe munca prestată şi nu vă aşteptaţi ca cineva să stea pe plantaţie şi să dea din coate ca să… ce, de fapt? Orice idee costă. Pentru că de la idee porneşte un concept, o strategie, o implementare. Bani se iau, dar trebuie daţi tuturor celor care şi-au pus capul la contribuţie.

Practica nu se face 8 ore pe zi şi nu însemnă o extensie a marilor manageri. Nu înseamnă o tentaculă în plus, ci o persoană care să stea pe lângă caracatiţă şi să vadă cum se fac lucrurile. Dacă dă o mână de ajutor, nu înseamnă că e finită. Nu te aştepta ca un intern să îl coboare pe Duhul Sfânt.  Intern-ul are nevoie de o altă persoană care să îl ţină şi observaţie.

Şi, ah, ce mult mi-ar plăcea, ca ucenicia asta să fie premergătoare unei angajări sigure. O perioadă de probă certă, de fapt. Pentru că da, cumva nu poţi nici ucenicie dacă, în comunicare, desigur, nu ştii absolut nimic despre produsul sau compania pentru care faci asta. Şi cu ce te ajută să cunoşti detalii interne dacă nu ajungi să lucrezi acolo. Bine, nu vorbim de practica făcută acolo unde nu îţi place, dar de care tragi pentru că ai nevoie de o notă. Sau că dă bine la CV şi atât.

În fine, dacă vorbim despre un mecanic auto, aici se schimbă situaţia. Un pic, nu mult.

Dar universal valabil este faptul că orice perioadă de ucenicie TREBUIE PLĂTITĂ. Indiferent dacă vorbim despre publicitate, PR sau jurnalim. Sau orice alt domeniu. Vezi tu, nimeni nu prestează un serviciu gratuit. Când ştii că se profită de orice, oricând, îţi aperi cum poţi operele. Iar în cazul în care practica se face la o publicaţie online… fii serios. Un lead îl înveţi şi la facultate. Teoretic, dacă ai mână bună şi un seminarist care cere să scrii 3 articole într-un semestru, s-ar putea să îţi iasă. Oricum, depinde de stil. În plus, de ce ai scrie benevol pentru alţii, aşa cum vor ei (ca ziare.com, de altfel), când îţi poţi dezvolta propriul stil pe un blog. Şi nici nu ai normă. Greu cu banii, dar o faci din plăcere. Măcar atât. Iar despre jobul de redactor poţi citi aici.

Revenind. Ştii, dragă căutător de comori moca, acea comoară nu vine cu tezaurul la vedere la tine, are nevoie de un ambalaj. Şi nici nu vine pe jos, că riscă să rămână fără comori. E drept că le pot găsi alţii, şi le pot asuma şi pot profita de ele.

Comoara aia mai şi mănâncă, din când în când, mai şi foloseşte transportul (nu vorbesc de maşină personală, că ar da cu minus), mai are şi alte activităţi, în afară de a sta în fund la uşa ta, înghiţind în sec. Da, când spune că are cursuri, nu te bosumfla. Şi nu profita la cel mai josnic mod de ea – faci o campanile cu bloggeri şi împarţi produse Pur? Excelent. Dar înainte de expediere trebuie ambalate frumos în cutii? Bun, nu trimite comoara să facă “muncă de salahor”, dă-i o mână de ajutor. Că nici pe tine nu te-a născut doamna mamă cu mouse-ul în mână şi ochii zgâiţi în laptop. Şi comoara sigur va vrea să ştie ce faci în timpul ăla, mai ales când vă desparte un etaj. Şi, uneori, poate fi distractiv. Nu, nu să-ţi dai un puf de spray în ochi, ci să îţi atârni globuri de urechi. Încearcă, s-ar putea să îţi placă şi să te mai destinzi puţin. Munca în echipă e mai amuzantă, cel puţin în situaţii de genul ăsta.

Ah, şi tu, dragă, nu căuta omul bun la toate. Rişti să găseşti unul prost şi să rămâi cu o impresie proastă şi să pui o etichetă pe care, în vremea tinereţii tale, sigur nu ţi-o doreai.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Tomata cu Scufita

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

Jurnalul unui medic emigrant

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

me & my monkeys

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

Jurnal de bord fără vârstă

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

Simona Tache

Jurnal roz de cazarmă

%d blogeri au apreciat asta: