ţâfnoasa

Alint

In ţâfnoasa spune… on 13/05/2016 at 19:28

Într-o dimineață, la datorie. Ajunsesem în Sfântul, Atotştiuitorul Departament să rezolv un task.

Priviri ciorâşe, vorbe de duh printre dinți, mâini în cap. Printre cele 93 de apăsări de taste si 24 de click-uri, pac şi vreo şapte glume.

Râd cu ochii în nişte foi.

Se deschide uşa, intră o cucoană. Zbang, gâştele.

Deodata-l văd, pe sub rame, pe Fulgerică sărind de scaun, mergând ca un pinguin cu motoraş înspre…uşă, cu mâneca de la cămaşă atârnându-i peste degete.

– Femeia mea idealăăăăăă!!!!, urlă Fulgerică.

Zâmbesc, uitându-mă la mersul său. E un limbaj aproape uzual pentru el, mă gândesc. Deşi asta ar avea un rang mai înalt, că celelalte-s doar „iubita” şi „păpuşa”.

– Şuuunca mea de Praaaaga!, continuă el cu o dicție impecabilă şi accente pe consoane, desfăcându-şi brațele.

Pe mine m-a pierdut. Privirea mi-a rămas ațintită undeva, pe un dulap. Mustăceam.

După două secunde, curiozitatea mă roade şi mă uit la uşă, să reperez şunculița.

Un Hulk (Hogan) brunet, pletos, fără mustață pe chip), cu taior negru anii ’99 si pantofi cu nițel toculeț.

Am răsuflat usurata – ferice eu că n-am zâmbit, măcar, cu toți dinții.

Anunțuri
  1. […] cum vorbeam despre alint, şi acum tot la mâna Sfântului, Atotştiuitorului Departament ajunsesem. Lumea plictisită, că […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Tomata cu Scufita

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

Jurnalul unui medic emigrant

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

me & my monkeys

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

Jurnal de bord fără vârstă

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

Simona Tache

Jurnal roz de cazarmă

%d blogeri au apreciat asta: