ţâfnoasa

Zbor

In Trecut-am şi eu p-acolo, ţâfnoasa spune… on 06/04/2016 at 11:15

Cu fix 5 luni înainte de a face „o frumoasă vârstă”, cum e vorba aia, m-am suit într-un avion. Și fără să iau vreo piatră-n gură.

Da, știu, acum se zboară din scutece sau chiar din burta mamii, da’ uite că eu am vrut sa țiu minte experiența asta.

Și totul s-a întâmplat așa:

Avion la scară, decolare la ora 8.00. Ce să știu și eu dacă nu că trebuie să merg cu vreo două ore înainte. Din vorbă-n vorbă, măcar lucrul ăsta nu mi-a intrat pe-o ureche și a ieșit pe alta. Pfiu!

Și m-am trezit pe la 4.30, pe la 5.20 am plecat, cu bagajul tras după mine și inima aproape cât un puricel. Nu mai știu dacă arătam sau nu asta, dar sigur așa-mi era corasonu’, micu’ dejun îl refuzaseră așa că…emoții mititele.

Am ajuns cu chiu cu vai acolo, credeam că s-a dat drumul la check-in, dar surpriză! Nu se deschisese ghișeul. Abia pe la 6.30 s-a întâmplat asta, dacă-mi amintesc bine.

Fie. Am stat la plecări, cu ochii țintiți pe panoul de zicea când încep oficialitățile.

Fii atent prin ce-am trecut eu, că sigur treci și tu.

Din ce citisem pe net, trebuia să mă prezint cu buletinul (pașaportul era acasă, că nu mergeam peste mari și țări) și cu biletul. Ăsta era, de fapt, o foaie cu informații despre zbor. Așa primisem de la agenția de unde luasem biletele. Mi-a ajuns pe la urechi ceva de check-in online, dar am zis că, dacă tot e prima dată, să nu ne complicăm.

În fine s-a auzit gongul, am mers la ghișeul numărul 0 (sau cât o fi scris pe panou), ne-am așezat la coadă și am început să mă foiesc și să mă uit la ce făceau ceilalți din față, trăgând cu ochiul la ce trolere au colegii de zbor.

Ajunși în fața cucoanei de la ghișeu, întindem documentele și așteptăm. Mister Ț, cu gândul la bagaj de cală, eu ținând bine de troler, că-l voiam bagaj de mână. Văzând ce-au făcut ceilalți de dinainte, își pune Mister Ț bagajul pe o bandă. Și cum ce face omul, face și maimuța, zbang, îl atârn și eu.

„Luați bagajul, nu acum”, zice o voce acră. Prea acră pentru ora aia. Și să nu uit de privirea pe care mi-o aruncă.

Execut la comandă, să nu mă creadă aeroportarii vreo teroristă. 

După ce e cântărit bagajul lui Mister Ț, văd că o ia la vale, pe bandă. Hăis, prinde-l! Nu, nu face asta. El se duce într-o lume bună, iar tu mergi în Rai, bineînțeles.

Vine și rândul meu, pun bagajul pe bandă, mă uit pe ecranul cu kilogramele și văd – 7,00. OMG! Cât de exactă am fost, fără a-mi fi asta intenția. Zborul a fost cu Tarom, companie de linie, deci aveam dreptul la vreo 10 kile și la anumite dimensiune. În plus, de parcă aș fi anticipat că urmează să zbor în viitorul apropiat, anul trecut, când mi-am luat trolerul, am păstrat eticheta cu dimensiunile, și ce crezi?!, s-a încadrat perfect.

De notat e că toate dimensiunile trebuie verificate pe site-ul transportatorilor, că-s diferite.

Bun. Mi-am cântărit bagajul, a mai făcut tanti formalitățile, eu mi-am luat bagajul (am crezut că-s singura nebună, că nu mai pleca nimeni ca melcul deșucheat), am luat biletele (da, acum nu mai aveam o simplă hârtie) și am plecat la controlul de securitate.

Acolo, orice lucru metalic trebuie așezat în tavă. Nu durează foarte mult. Sau, mă rog, a durat suficient de mult cât să-mi scot cureaua cu ținte și ce mai aveam prin buzunare.

Și apoi mergi ca la, fix, împinge tava. M-am dezbrăcat de geacă, am pus aparatul foto lângă ea și pe toate le-am așezat pe tavă. Ajung în fața unui ofițer care mă întreabă, cu jumătate de gură ceva. Neg și trec mai departe.

Mă piuie. Vine altă ofițeră, mă pune să întind mâinile în lateral, mă pipăie de sus până jos, apoi ia o liniuță de hârtie, cam ca alea de la parfum, mă pune să întind mâinile în față – ba cu palmele în sus, ba cu palmele în jos, mă atinge cu hârtia aia. O pune la un aparat, spune că-s curată și trec mai departe. Știu și de ce s-a întâmplat asta, cred. Înainte de check-in mâncasem o oiță-turtă-dulce și poate de la glazura aia, zahărul ăla mi s-a tras.

Iar cum asta nu era de ajuns, ceilalți strigă la mine dacă am o tabletă. Confirm, ofițerul-juma-de-gură caută tableta – îmi deschide bagajul, eu mă uit stupefiată, dar nu foarte îngrijorată, că deși nu plecasem fără chiloți, erau puși bine. :))

După ce scoate tableta de unde am spus că se află, mai trece o dată trolerul prin tunel și descoperă nimic. Încă 5 minute de aranjat toate cele – deh, dimineața, când pleci de acasă, mai aduni câteva lucruri în buzunare pe care, cu noaptea-n cap, le crezi necesare. Mister Ț a trecut cu bine.

Apoi, încotro să mergem, că teoretic după ce-am trecut de control avem în față un ditai geamul prin care vedem pista. Nimeni altcineva nu mai plecase de la control, așa că ne uităm în stânga, nimic, dreapta, alte ghișee. Să purcedem, deci, la oameni. Ne așezăm la coadă, amândoi, de parcă eram legați. Ah, am uitat să spun că eram faultată de răceală și nici nu auzeam bine?

Bun, mă întorc cu spatele la ghișeul de control vamal sau ceva, mormăind, Mister Ț se duce la ghișeul proaspăt eliberat, eu mă uit pe bilet și când ridic privirea, un bărbat plictisit se uită cu o față și mai plictisită la mine.

Înaintez repede și îi întind actele – buletinul și biletul. Șervețelul îl păstrez pentru nasul meu.

Bună, Andreea.

Bună dimineața.

Ce faci?

Păi, bine, și eu pe aici, am mormăit.

Unde mergi?

La Praga, zic.

În vacanță sau…?

Da, da, în vacanță.

Și se uita atent la mine la fiecare întrebare, la fiecare răspuns. Cred că eram suspectă de ceva. De răceală, că-mi tot curgea nasu’, nu vorbeam coerent, cred că aveam și ochii nițel umezi..

În fine, mi-a zâmbit ușor, i-am zâmbit și eu și mi-a urat ceva. L-am întrebat dacă trec pe lângă el, mi-a confirmat, am trecut repede și m-am oprit în spatele ghișeului, în așteptarea lui Mister Ț.

Apoi am trecut printr-o pasarelă și am ajuns într-o parte incipientă a Raiului

12957234_1235788383101551_1650864934_n

– parfumuri, cosmetice, genți, am zis că la întoacere vreau să rămân acolo!

12968588_1235788636434859_1951841555_n

De data asta am trecut mai departe și am ajuns într-o altă zonă cu mâncare, dar noi eram cu ochii după poarta de îmbarcare.

12939248_1235789019768154_606180034_n

Am găsit-o, nu era nimeni, am trecut mai departe, ne-am mai zgâit pe la magazine și ne-am întors să îl așteptăm pe Sfântul Petru să ne poftească în avion.

12968682_1235788926434830_770012497_n

Am așteptat o groază, au început să se adune oamenii, ne-am verificat bagajele în grilajele speciale de dimensiuni.

12966242_1235788556434867_1247696600_n

Ei, ar fi fost ideal dacă ar fi fost puse undeva, la plecări, înainte de check-in, că dacă nu mi se încadra trolerul, nu prea mai aveam cum să îl dau la cală.

Ah, am uitat să zic că am plecat fără prea multe produse de corp – șampon am luat la pliculețe, gel de duș n-am luat, că știam că vom primi la hotel. Pentru pastă de dinți, antiperspirant am apelat la Auchan, raionul de articole pentru călătorie. Iar parfum am luat tot mini. Pentru cele 4 zile au fost toate suficiente, plus că nu ai voie cu flacoane mai mari de 100 ml. Periuță de dinți? Ei, altă poveste. Nu mi-am luat. Păi, știi, eu, de obicei, folosesc degetul. Mnu, am uitat să adaug periuța în bagaj, deci prima cumpărătură pe care am făcut-o în Praga a fost…ghici!

După ce s-a deschis poarta de îmbarcare, cred că stewardesele ne-au verificat încă o dată actele. Adică de verificat, au făcut-o sigur, dar nu-s convinsă că erau chiar ele. Și am parcurs un tunel, și-am ajuns în avion unde aici, cu certitudine, ne-au întâmpinat stewardesele.

Am căutat locurile, sunt foarte ușor de reperat, în comparație cu trenul, ne-am așezat, cât să treacă ceilalți pasageri care aveau locuri mai în spate, apoi ne-am pus bagajele sus, în spațiul destinat și am continuat să ne zgâim pe geam.

Pentru că eu am avut loc la geam. Eu, cea care când s-a suit în turnul Eiffel s-a oprit la jumătate și îi tremurau picioarele ca varga.

A mai durat vreo 10 minute și au început stewardesele să explice măsurile de siguranță – centura neapărat trebuie pusă, mai ales la decolare și la aterizare, să nu sari de pe scaun, masca de oxigen care coboară de undeva din plafon, ieșirile de siguranță.

12969372_1235789289768127_82110_n

Teoretic, ușile astea ar fi trebuit să fie pe lângă mine, dar nu le-am văzut. Am stat la economy class, apropo, iar locurile au fost puțin după aripă. Sau chiar acolo, că o vedeam destul de bine.

La decolare avionul se pimbă ușurel pe pistă – zici că ești la călărie de începători, se mai oprește de câteva ori, mai ia curbe. Apoi mărește viteza ușureeeel, apoi merge tot așa din ce în ce mai tare și, pac, simți urcarea. Nu doare, nu urlă, nu pocnește. Doar urechile se înfundă. Și după ce își ia zborul de la sol, simți cum plutește efectiv. Dar continuă să urce.

Iar tu te poți apuca să citești o revistă, de exemplu.

12966421_1235789213101468_300128106_n

La aterizare te cam zdruncină puțin, mai ales pe Otopeni, că e pista cu obstacole. Zborul e rapid, când se apropie de aterizare încetinește, începe să coboare, să piardă din altitudine și simți iar cum plutești. La impactul cu solul, fac hodoronc tronc, dacă ai mers vreodată cu căruța, ar trebuie să cunoști senzația. :)) Nimic diferit.

Și nu, nu am auzit niciun aplaudac să își facă meseria. Poate pentru că nu era cursă low cost?

12968787_1235789656434757_2053552939_n

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Tomata cu Scufita

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

Jurnalul unui medic emigrant

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

me & my monkeys

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

Jurnal de bord fără vârstă

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

Simona Tache

Jurnal roz de cazarmă

%d blogeri au apreciat asta: