ţâfnoasa

Banii în Praga

In Trecut-am şi eu p-acolo, ţâfnoasa spune… on 13/03/2016 at 13:32

Eu o să îmi schimb coroane.

Nu, nu îţi schimba. Ia-ţi euro şi card. N-au cum să nu accepte euro. Sunt în UE, totuşi.

Nu, eu schimb şi câteva coroane. Biletele de autobuz cu ce le iei?

Cu cardul… Mbine, fie. Dar nu prea multe.

Mister Ţ şi-a schimbat vreo 200 de lei în coroane, acolo unde a găsit. Pe la Inter, cică.

Ţâf a fost mai mândră – şi-a lăsat lei pe card şi euroii în portofel.

Decolare, aterizare, hop în aeroportul din Praga. Cum ajungem la hotel? Păi, cu un autobuz. Buun, să ne luăm bilete, deci. De unde? Cea mai bună întrebare existenţială. Nu avem de unde. Am mers în staţie, am dat de nişte automate, ne-am uitat ca oile la aparatul de muls, omologat la nivel European, şi-am auzit o voce – “ei, lasă că putem lua şi de la şoferi”.

Asta după ce în prealabil am întrebat nişte români dacă de acolo se cumpără bilete şi, în plus, au aprobat şi ei că-ţi dă şi şoferul.

Hei, fii atent, vine autobuzul. Ce număr trebuie să luăm?

119 până la…şi apoi…

Ăsta e, hai repede, scoate banii.

Ne urcăm, fuge mister Ţ la şofer şi se izbeşte de un NO – NO şi un ridicat din umeri. Grozav, la prima coborâm.

Am aterizat la alt terminal sau ceva. Alte automate de bilete. Ne-am învârtit, ne-am fâstâcit şi, după ce am apăsat English button, am început să ne întrebăm cât durează călătoria, ca să ştim ce timp alegem.

Răspunsul a fost simplu – 90 de minute, pentru siguranţă.

Tic tic, ce zic, mă, ăsţia de bagaje?! Avem nevoie de bilete pentru bagaje?! Pe bune?!…

Da, am luat şi bilete pentru bagaje.

Ia coroana, bagă coroana, ia restul, prinde biletele, fugi după autobuz.

Asta la dus.

Ajunşi la hotel, din fericire am putut achita cu euro. Aveam banii pregătiţi, dacă refuzau, săream la gâtul lor şi le rumegam freza niţel, ca să arate mai rău decât dacă i-ar fi lins pretena mea, vaca.

Prin oraş, toate bune şi frumoase. Mai cu  ochii după un exchange, mai cu cardul la purtător. Şi cum ţâf nu se poate abţine neam să nu sprijine economia locală, iată-ne ajunşi în mall. La casa de marcat.

Pot să achit în euro?

Privire în gol.  ăăă, nu se poate…, zice vânzătorul care îşi încetineşte dexteritatea cu care strângea ţoala.

Ok. Plătesc cu cardul… Dar de ce nu se poate?

Aşa e regula, ăăă.

Ok, habar n-avea.

Mai grav a fost când am ajuns la un muzeu cu vedete din ceară. Pentru că am zis că ne păstrăm coroanele pentru cină, am băgat cardul la înaintare. Bun, bliţuri, strâmbături, dans, mna, mister Ţ şi-a scos maimuţa la muzeu, ajungem la final, la un magazin cu suveniruri. Şi după ce ocolim de 3 ori exponatele, dăm verdictul.

Hai să ne luăm nişte magneţi. Plătesc eu, că am mărunt, zice ţâf mândră, referindu-se la euro.

Întreb cât costă, că nu vedeam pe spatele lor. Îmi zice câteva sute de coroane, bag şi un iuro şi aflu un preţ mai de Doamne-ajută. Numai că măruntul meu dispăruse când a auzit că vreau să îl dau şi aveam doar bancnote. Şi scot una.

Ăăă, îmi daţi euro, dar eu nu am să vă dau rest…, miorlăie vânzătorul.

Atunci staţi să mă caut.

Ăăă, nu, adică îmi daţi euro, dar eu vă pot da restul doar în coroane.

Ne-am uitat unul la altul. Wtf?!

Adică… eu plătesc în euro şi primesc coroane?, accentuează ţâf pentru siguranţă.

Da, zice şi vânzătorul fooooarte sigur pe el.

Hai că…vezi că, mai am eu nişte coroane prin buzunaru’ de la geacă, îşi aminteşte mister Ţ.

Îndeajuns?

Cred că da..

Hai că mă duc să iau bagajul.

Revin cu coroane, aşteptaţi-mă, zice ţâf. În engleză, ăf cors!

 

Da’ de ce regula asta ciudată?

Păi, aşa e decizia…

Ok, m-ai lămurit şi tu.

Bun, nici la mall, nici în muzeu, ciciu euro.

Am acceptat, într-un final, ciudăţenia asta când am dat peste un suvenir genial (pentru uz personal, dăă) la care nu am vrut să renunţ nici în ruptul captului. Şi am plătit cu euro, că oricum avea preţurile în moneda europeană. Da, mi-am primit nişte coroane înapoi. Nu am idee ce calcule au făcut ăia, sinceră să fiu, nici nu mi-am bătut capul. 😀 Oi fi ieşit sau nu în pierdere, nu ştiam cum să aflu, dar nici nu îmi păsa atâta timp cât aveam sacii în căruţă, cum s-ar spune. 😀

Dar.

După ce am plătit în prima seară la restaurant un TVA dublu, (supa 75×2, 100 de coroane în plus) pe chitanţă, am lăsat un ciubuc infim. Oricât de frumos ne-ar fi servit, tocmai tâmpenia asta ne-a făcut să nu ne căutăm prea mult prin buzunare. Pa şi pusi, domnule bucătaro-ospătaro-barmano-promotero-debasarator.

A doua cină a fost cu pâine suplimentară. E drept că în timpul ăla cât aşteptam mâncarea am văzut la o masă alăturată o tipă care mânca o salată şi un tip care avea tot ceva uşurel în faţă, iar lângă cotul madamei era un coşuleţ drăguţ cu fel şi fel de grisine, pâini, covrigi. Hmmm, suspect. Până când apare şi la noi pe masă ceva. S-a sesizat mister Ţ că înseamnă un cost suplimentar şi a solicitat dispariţia coşuletului.

Iar a treia cină a fost minunată. Ne-am aşezat la o masă de patru persoane. După ce am dat comanda, vine ospătăriţa şi adună de pe masa ale scaune erau ocupate de pungile noastre tacămârile & co. Să nu le dăm jos, gândeşte ţâf, ştiind cât de îndemânatică e.

Mâncarea bună, oh, ce mi-a plăcut. Cerem nota, vine nota. Facem calculul. Ca în fiecare seară, ca la ţară. Sorry, eu încă sunt studentă.

Ala bala portocala, recunoaştem 90% din notă. Coperto. Ce ‘mniezo e coperto ăsta?

Să ne gândim. Ce am avut în plus? Păi, parmezanu’? ar putea fi, dar nu trebuia să scrie parmesan, brânsa ori ceva-n italiană?

Să întrebăm, deci. Tanti care ne-a servit ştia, dar nu putea să explice. Şi începe să gesticuleze şi să ne indice cu deştu’ – paharu’, şervetu’, furculiţa, cuţitu’.

Oh, superb, tacâmurile. Genial. V-aţi dat cu stângu-n dreptu’. Ne-aţi fraierit? Ne-aţi fraierit. Şi ne miram noi de ce preţurile erau un piiiic, dar doar un piiiic mai mici ca-n centru’ centrului…

Ah, iar orice lucru care pare fruuumos, numa’ bun de luat acasă trebuie calculat la sânge. Unele obiecte erau fie prea scumpe, în comparaţie cu cele de la noi, fie doar sutele de coroane te induceau în eroare.

Da, recunosc, mi-am dat zgârcenia pe faţă. Dar când am tras linie acasă parcă n-a mai fost aşa…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Tomata cu Scufita

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

Jurnalul unui medic emigrant

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

me & my monkeys

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

Jurnal de bord fără vârstă

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

Simona Tache

Jurnal roz de cazarmă

%d blogeri au apreciat asta: