ţâfnoasa

Covrigaru’ palid

In ţâfnoasa spune… on 08/01/2016 at 16:42

Am oroare de parcări, ziceam eu cu ceva timp în urmă. De vreun an tot îmi plac lateralele şi garările. Şi ce-am mai fugit de lateraleeee, maicăăă, şi Bolt mi-ar fi fost gelos.

Dar da, de vreun an mă chinui. Şi partea deloc nasoală e că-mi şi ies. Bine, recunosc, dacă-s pe vreo stradă cu sens unic şi aglomerată, nu mă chinui. Da’ orişicât. Şi eu mă minunez când bag maşina din prima. Şiii nu e vreo matahală sau, din contră, un smart. E decenţică, cât să-ncap în ea şi să mai şi respir. :))

Buuun.

Deunăzi-mi cotrobăiam prin memorie şi am dat de asta.

068

Mamă, ce fire albe mi-a scos când am văzut. Nu erau troiene de zăpadă pe locul de parcare, nu e vreun brontozaur pus într-o ceaşcă de cafea, să zici că da, băi nene, e normal, nu i-a mai încăput coada şi a dat pe afară.

Nu. Un matiz într-o parcare subterană. Aglomerată. Unde nu prea aveai loc să arunci un deşt’.

Vezi locul liber din stânga şoferului palid. Pac, o bagi. Mai câş, mai o a-ntâia, mai un marşalier, mai învârte de covrig, mai expulzează-ţi pasageru’, să-şi mai dea şi el cu părere din afară.

Şi o bagi. Maşina. Pe locul de parcare.

Opreşti luminile, opreşti motorul, îti iei geaca şi geanta şi dai să deschizi uşa. Hăiţ! Ţin’te bine, că mai mult de-un unghi de 26 de grade nu faci. Şi, după sărbători, îţi aminteşti că ai mai luat ceva proporţii. Ce faci?

Fie cauţi alt loc de parcare, amintindu-ţi că după ăla te-ai învârtit vreun sfert de oră, fie stai şi aştepţi să vină covrigaru’palid (n-aş băga mâna în foc că e pisi, că poate fi, bine merci, şi-un ghei), fie îţi sugi burta, îţi ţii respiraţia cinci minute şi te fofilezi uşor prin unghiul parcă şi mai mic. Nu-ţi permiţi să dai un picior portierei, că te gândeşti că mai mult suferă a ta…

Şi parcă nici n-ai vrea să te apropii şi mai mult de ălalalt de lângă tine, că de e şi el parcat cu faţă, n-are pe unde urca apoi. Ainştain. De-ar gândi mai mulţi aşaaa, ptiu, ce viaţă frumoasă am avea!

Şi nici să ridici ştergătoarele covrigarului palid în semn de protest nu poţi pentru că… a făcut-o altul înainte!

Matizu’ asta n-o fi având servodirecţia sau era ciung covrigaru’? O fi băgat-o pe partea ailaltă, adică spate. Vezi de ce nu m-am hazardat să zic că-i pisi?

Da, şi la plecarea mea, tot acolo era!

O fi fost constipat covrigaru’ ăsta palid de şi-a lăsat maşina…aşa! şi şi-a întârziat muuult plecarea. Mda. Mulţi covrigari fără de minte pe lumea asta…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Tomata cu Scufita

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

Jurnalul unui medic emigrant

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

me & my monkeys

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

Jurnal de bord fără vârstă

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

Simona Tache

Jurnal roz de cazarmă

%d blogeri au apreciat asta: