ţâfnoasa

#nofilter la #cabaret

In ţâfnoasa spune… on 23/03/2015 at 19:25

Oraş nou, dăm o tură prin centru şi urmează dialogul. 074…

Aoleu, ce-i cu ăia acolo? Ăia fiind mulţi oameni strânşi fix pe trotuarul de lângă maşină.

Păi, nu ştiu… şi trag cu urechea la o discuţie. Aud doar ceva de cabaret, seară. Aha, cică e un spectacol, ceva, cabaret au zis.

Ne belim ochii la un afiş din care înţeleg…ioc. Ne uităm la poze.

10980722_997580793588979_9089276231727740361_n

Hai că e cabaret, sună interesant.

Lumea adunată ciorchine la intrare, să intrăm şi noi, zic. Da’ pe unde? Adică am văzut pe unde, dar bilete de unde se iau?

În lipsă de săgeţi, intrăm pe uşa aia până dăm nas în nas cu un nene care mă cam măsoară din cap până în picioare… Trag de haine mai bine şi întreb de bilete.

Păi, nu ştiu, or mai fi… Mergeţi la fata, la casă, că mai e acolo.

Unde e casa? Repede, că începe, nu?

Aa, nu, da, mai e până atunci. Fata e aici, în spate, după colţ, cum ieşiţi, în spate…

Doi paşi înainte, doi paşi la dreapta şi ajungem la fată.

E un spectacol aici, am înţeles… Cabaret, cică. Mai sunt bilete?

Ăăă, da, mai sunt…

Cum e cabaretu’ ăsta?

Păi, nu ştiu.. nu ştiu dacă o să înţelegeţi… E în maghiară, adică.

Păi, nu e cu muzică, dans?

Nu, adică da, e cu muzică şi dans, dar se râde, e în maghiară…

Aha, păi, bine că ne-aţi zis.

Mulţumim şi ieşim. Într-o fracţiune de secunde se trezeşte madam din somnul cel de…dulce şi grăieşte – păi, ce dacă? E o aroganţă, la naiba. În Bucureşti n-avem d-astea, n-om muri, hai şi noi.

Intru şi iau bilete. Fata de acolo, uimită. La fel şi moşulică de la intrare care nu reuşea să ne explice unde e sala şi unde avem noi bilete.

Mergeţi la băiatu’ din faţă că vă zice el, ne îndeamnă.

Ne-a îndemnat bine băiatu’, am văzut nişte locuri goale şi ţintă acolo am mers. Erau chiar la margine. Locul meu, ocupat de-o geantă.

@#%^&^%&#$

??? Poftim?

Aveţi loc aici?

Da.

Aa, îl ţineam că trebuie să vină o prietenă şi… blablabla, nu ştiu ce-a mai bălmăjit, lungindu-şi gâtu’ după pretenă înspre intrare, da’ şi-a mutat geanta şi eu m-am despachetat repede de geacă. 😀

Bun. şi începe. Apare un moşulică pe scenă în faţa unui microfon. Şi începe să vorbească. Din tot monologul lui am înţeles “cântarea româniei”, “ceauşescu”, “bravo”, “şi doi”, “maxi taxi”, “radio”, “români”, “imnul româniei”, “deşteaptă-te, române! Dacă nu, o să amorteşti”, “…din somnul cel de moarte în care te-adânciră ungurii”, “apropos”, “budapesta”, “bucureşti”, “obama”.

Apoi au mai apărut un alt moşulică, alt pişpirică şi vreo două cucoane, ăştia fiind cu cântarea româniei, au mai cântat ceva, au mai vorbit, au mai dansat, au mai apărut încă vreo doi, vorbit, dans, cântat şi tot aşa vreo două ore. Două ore! Do-uă o-re!

Madam baba de lângă mine îmi mai arunca nişte ocheade din când în când. Am găsit şi explicaţia. I-ai văzut pe ăştia doi, nu? Sau pe ăsta, mai degrabă. Sau pe toţi trei, laolaltă. Ei, aşa eram şi noi.

Băi, deci sala plină, şi jos, şi în lojă, oriunde, peste tot. Media de vârsta? Cam 45 – 50. Cucoane care terminaseră de gătit mâncare şi la 7 seara s-au gătit frumos şi ele şi-au ieşit la distracţie. Stand up comedy, în limbaj bucureştean, aveam să descopăr între timp.

Pentru că da, acolo se râdea de mama focului. Nu chiar de noi, dar pe lângă noi, sigur. Dar da, de actori. Nu ştiu de ce şi n-aveam nici cum să aflu. Puteam doar să presupun. Aşa că…eu zic că se făcea un mişto grav de ţărişoara noastră. Drept dovadă hohotele de râs care făceau pe oricine să râdă. Dar nu, noi, serioşi foc, râdeam de feţele noastre, când ne trăgeam ocheade, absolut inocente şi nedumerite şi de vreun râs colorat din zonă. Pentru că altfel eu, cel puţin, eram prea stingheră. N-aveam nici tencuiala, nici hainele de gală la purtător.

Iar apogeul ruşinii a fost atins când, aproape după două ore cucoana de lângă mine scoate frumos din geantă o oglindă şi un ruj şi începe a-şi picta buzele. Sau contura sau ce mai contează. Şi, să vezi câtă precizie, imediat s-au aprins luminile, actorii au părăsit scena, iar spectatorii s-au ridicat şi-au început să iasă valuri valuri din sală. Nu, nu se terminase. Era doar pauză. Dar noi am plecat. N-am mai fi rezistat încă pe atât. De fapt, am fi fost obligaţi să o facem dacă nu găseam ieşirea. Altă ieşire. Sau, mă rog, ieşirea normală pe lânga care am trecut, că nu ne-a tras curentu’ la ieşirea din sală din cauza puhoiului de oameni aciuat în hol.

Deci da, fără pietre-n gură, am făcut-o şi p-asta; spectator la cabaret în maghiară. N-am mai avut de comentat decât că actorii sunt foarte buni. Adică foarte expresivi. Şi eu mai inocentă decât un copil de clas zero. Că altfel treceam ca gâsca prin apă prin Tg Mureş, ciuciu articol pe blog şi cură de râs.

Aaa, iar prietena n-a venit. Cel puţin nu în prima parte.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Tomata cu Scufita

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

Jurnalul unui medic emigrant

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

me & my monkeys

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

Jurnal de bord fără vârstă

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

Simona Tache

Jurnal roz de cazarmă

%d blogeri au apreciat asta: