ţâfnoasa

Un metru şaptezeci

In ţâfnoasa spune… on 17/01/2015 at 15:43

Mnu, nu vorbesc despre înălţimea ideală. Asta nu-i ca greutatea, nu ţi-o alegi. Cu asta te pricopseşti forever and ever. C-o mai păcăleşti tu cu niţel de toculeţ, ei, noroc. Da’ înapoi n-ai cum da. A, da, bine, dacă nu iau în calcul bătrâneţea, când ţi se tasează oasele de la atâta trăire şi mai dai niţel înapoi cu vreo 2-3 centimetri.

Băi, deci nu ştiu câţi metri, centimetri ai tu, dar ştiu că eu pot zice asta:

Da, eu sunt posesoarea a 170 de centimetri.

Mult, puţin? Încep să cred că mult.

Toată copilăria am fost printre ăia ‘nalţi din clasă. Şi nu stăteam neapărat în ultima bancă. Asta e, aşa s-o nimerit. Şi m-am cam obişnuit. Deşi, în jurul meu lumea începe să n-o prea atingă pe Înălţimea Sa ţâf.

Da, în generală să zicem că unii nu beau suficient lapte ca să mai crească şi ei, dar or să crească până îşi iau buletinul. Nu?! În liceu, altă poveste. Mai cresc, da’ puţin, că deja au o vârstă şiiiii…gata creşterea. La facultate, adios, adică ne căutăm internshipuri plătite ca să ne luăm nişte pantofi cu toc, că altfel n-avem şanse de creştere.

Acu’ e diferenţa cu fete, băieţi. Evident, cică ăştia masculi cresc mai greu. Aşa că-i vezi tu mici la 7 ani, da’ se fac ditai vlăjganii pe la 14. Evident că ei nu se duc la internship ca să-şi cumpere tocuri… Sau, mă rog, depinde de orientări, eu ştiu… Dar în principiu, nu!

Eu nu ştiu de când m-am poticnit la 170. Am crescut, am crescut şi cineva s-a supărat şi mi-a zis stop, că-mi ajunge. Mna, nu mă supăr neapărat.

Ideea e că pot să mă-ntind după vreo cracă a unui copac din parc ca să-mi înnod mărţişorul la sfârşitul lunii, pot să fur o corcoduşă, pot să mă ţin de bara de sus troleului sau de ecranul ăla din metrou care anunţă următoarele staţii, când e aglomerat şi n-am de ce altceva mă ţine… Din fericire nu adulmec miresme îmbietoare de naturaleţe când sunt prinsă în aglomeraţie (ştii tu la ce mă refer), pot să-mi iau singură produsele mai scumpe când mă duc la mega (marketingu’ zice că alea-s puse jos, iar alea ieftine la burta broaştii), pot să fac multe.

Asta până când mă urc în autobuz şi mă postez în faţa geamului. Deci nu ştiu cu se face, dar fix în faţa ochilor, lentilelor, irisului, pupilei, corneei, retinei etc se pune banda aia neagră care desparte the big geam de ‘ăl mic de sus. Da, bine, recunosc. Acelaşi lucru se întâmplă şi în tramvai. Fir-ar să fie! Nu pot să văd şi eu nimic pentru că…văd pe jumătate. Trece cineva pe trotuarul alăturat când autobuzul este la semafor. Da, văd şi eu două mâini, două picioare, da’ ciuciu cap. O fi vreun extraterestru? Dacă vreau detalii, mă aplec niţel şi-I văd căciula cu moţ.

Asta în cel mai rău caz. Dacă am pantofi cu toc, e tăiat pe jumătate. Dar cap sigur are, deci nu-mi fac mari probleme că ce fiinţă e aia…

Aaaaaaa, evident că în secolul ăsta înălţimea are şi alte dezavantaje. De +170 centimetri naturali, fără urcuşuri. Da’ asta mai încolo.

Până atunci, poveşti nemuritoare despre înălţime? D-astea cu dezavantaje, evident.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Tomata cu Scufita

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

Jurnalul unui medic emigrant

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

me & my monkeys

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

Jurnal de bord fără vârstă

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

Simona Tache

Jurnal roz de cazarmă

%d blogeri au apreciat asta: