ţâfnoasa

Dress Code ’60-’70

In ţâfnoasa spune… on 17/12/2014 at 09:06

Prin noiembrie, când vremea era nici pe cal, nici pe măgar, nici ninsoare, da’ nici soare, cu ploi, friiiiig, primesc anunţul – petrecere de crăciun. Dress code – voi, anii ’60-’70.

Ce…’mniezo’ e aia? Eu cu ce mă îmbrac?!

Google it, mândră. Ceea ce am şi făcut, da’ nu m-am lămurit. Tot ce îmi trecea prin cap era “muuulte culori. O să-mi creponez păru’”.

Da, hai, râzi.

Mno, bine. Din toate rezultatele de pe Google am rămas cu un cuvânt cheie – salopetă. Era prin anii ’70, nu contează, mi s-a pus pata pe salopetă. Să dăm un ctrl f în dulap, zic. Rezultate – o salopetă de vară, una sport şi una de jeans. Pam pam. Niciuna potrivită.

Să cotrobăim prin home…bank. Scârţâi niţel, asta e.

Tot pe net descopăr o super pereche de pantofi, nemaipomenit de potrivită. Mă duc! …oriunde, numai acolo nu, că nu m-am încadrat în timp şi decât să întârzii dincolo… Lasă, data viitoare. Şi, ghici ce!, data viitoare nu mi-am găsit mărimea! :))

Buuun. Dress code – anii ’60-’70. Eu cu ce mă îmbrac?! Da, bine, cu haine…

Prin faţa lentilelor îmi trece o poză cu-o tipă ceva de genu’. Adică hai să ne facem şi noi clopote d-alea la picioare. Ne luăm nişte colanţi şi un maiou, ambele negre şi aia e costumaţia. Nu zău!

Bine, am înţeles că se purtau pantalonii evazaţii pe vremea bunicii, da’…mai bine o pereche de izmene evazat decât evăzituri d-astea prinse cu elastic de picior… Da’ cum ziceam şi mai demult, ce ştiu eu care-i treaba cu modă?

Şi cum am refuzat să îmi agăţ aşa ceva de mine, că nici nu mă prinde şi nici nu se prinde, reorganizarea… traseului.

Şi iată-mă într-o după amiază, pe fugă, la mama dracu’ în căutarea unor haine potrivite, fără teme făcute. Singurele lucruri din capul meu erau culori, hippie, păr creponat. Ce, nu sunt suficiente lucruri pentru căutarea ţinutei potrivite? :)) Saaaau mai aveam şi varianta cu ceva simplu. Dar, ah, cât de complicat e să găseşti în România ceva sim-plu.

Şi-am ajuns într-un magazin. Am intrat şi am luat aproape toate hainele la rând. Se purta mini pe vremea aia? Păi s-o fi purtat. Unde e petrecerea? Aaa, nu, e prea groasă. Asta mi-e largă, asta mă strânge, asta e prea scumpă, asta e de stradă, n-am cu ce să mă încalţ, eu nu îmi iau dres, asta nu mă cuprinde, astaaaa mă face să arăt ca o secretară, uite ce mare mi-e cealaltă. Cred că, fără exagerare, vreo 2 ore din viaţă am pierdut nu în magazin, ci fix în cabina de probă. Până şi vânzătoarele îşi dădeau ochii peste cap când dădeam perdeaua aia la o parte şi căutam o pereche de pantofi în disperare.

Com-pli-cat.

Am plecat. M-am întors. Era musai să cumpăr ATUNCI ceva DE ACOLO. Şi cum alt magazin mai de Doamne ajută nu era, TREBUIA să iau din ăla ceva. De la fuste, la rochii şi pantaloni skinny, Dumnezeule, la pantofi mari şi dresuri groase. Aşa e când mergi cu temele nefăcute…

Fiecare lucru avea un cusur, că io-s perfectă, şi probabil dac-aş fi dat vreo probă de admitere la teatru, o luam cu brio.

…şi-am plecat cu o salopetă. Neagră. Fără mâneci. Cu niţică piele de altceva, pe lângă a mea. Şi fermoare. Dacă cinevaaaaaaa, atentaaaaaaaa, ei, complicată situaţie. :))

10461627_943946838952375_4152625271315840059_n

Deci mă încadrez pe la ’60. Am băgat-o p-aia cu simplitate, am tras-o de păr p-aia cu salopetele existau de pe la sfârşitu’ lu’ 60, am renunţat la păru’ creponat pentru că…mi-am luat pălărie. :))

Pălăria, numa’ bună. E din dress code.

Însă din secunda doi cum am intrat pe uşa casei, am sărit în salopetă şi apoi în cutiile cu pantofi. Evident că nimic nu se potrivea cu salopeta…

Îmi iau pantofi…sport. Şi am găsit o pereche suuuper colorată, se potrivea de numa’, da’ …să aşteptăm reducerile, zic.

Şi-am trecut de la pantofi…la sandale. Nimic greşit, aşa-i frumos, iar acolo unde era petrecerea nu ploua, nu ningea, ba din contră, că nu era în Piaţa George Enescu… Da’ până acoloooo. Ok, mă vâr io repede în maşină, da’ soba nu-i pe lemne şi cum dârdâiam la ora 16 într-un mare fel încălţată adecvat, mi-e milă şi frică să mă gândesc la degetele mele scoase la aerisit în decembrie. Iată-mă plecând cu pantofi. Că, de, pălăria mea nu dădea bine cu sandalele.

Să recapitulăm, deci. Pe Pinterest am descoperit prea târziu nişte poze cu ţinute din vremea bunicii şi mai că-mi părea rău c-am renunţat la o rochie pentru salopeta aia. Da’ rochia avea tooooate şansele să nu mai iasă în lume şi a doua oară, aşa c-ar fi fost nişte bani blocaţi.

Dacă ai ghinionu’ să primeşti vreun dress code ca al meu, ţine minte asta: pliuri, fuste midi, olecuţă de carouri, simplitate, nasturi, culori, machiaj discret, coafuri compacte (a se înţelege nu părului creponat), taioare, pălării, adică tot ce nu se poartă în zilele noastre, pantofi cu toc mic înspre deloc (are mama unii roz, da’ mi-erau mari, altfel… extreme de potriviţi). Când vedeţi vreo baba mai dichisită pe stradă care vă ia ochii din cauză că, surprinzător, nu iese cu nimic în evidenţă şi totuşi e ceva, aia e!

Ei, dacă vrei anii ’70, fă-ţi de cap – cizme albe (astea mi-au rămas în cap), fuste scurte, imprimeuri, bentiţe, pantaloni evazaţi, super evazaţi, franjuri, bucle, dezmăţ total.

Am nimerit fix extremele. Ce ziceam la început? Nici pe cal, nici pe măgar. Am preferat să fiu ponderată, fără zorzoane agăţate de mine, da’ cu geantă vintage. Pont: mergi la închiderea târgurilor – discounturi neaşteptate. 😀

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Tomata cu Scufita

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

Jurnalul unui medic emigrant

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

me & my monkeys

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

Jurnal de bord fără vârstă

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

Simona Tache

Jurnal roz de cazarmă

%d blogeri au apreciat asta: