Scrisori pentru Moş Crăciun

“Dragă Moş Crăciun

blablabla”

Pe vremea mea, fix aşa începeam scrisorile pentru Moş Crăciun. Pentru că da, în tinereţe îi scriam Moşului tot felul de prostii.

Sunt siiiiigură că nu eram nici singura. Şi de câteva ori găseam scrisorile prin cămară. Apoi am crescut şi am rămas fără cămară. Şi nici nu mai găseam scrisorile pe care i le trimiteam. :))

Dar ai observat lipsa virgulei? Nici eu. Până de curând. Sau de când nu îi mai scriu nicio scrisoare, ci eventual primesc de la el. Da, sunt mai specială, eu am primit scrisoare de la Moş Crăciun să mă felicite pentru cine ştie ce chestie mirobolantă pe care am făcut-o; ba am participat la olimpiada de limba română, ba am recitat foarte frumos vreo poezie sau am cântat deloc fals în corul şcolii. 🙂

Între timp l-am educat pe Moşu’ şi sunt sigură că până şi el, fără ochelari, observă virgula aia lipsă.

Deci da. Ai înţeles că am o mare problemă cu copiii care nu ştiu să scrie corect. Pentru că, totuşi, merg la şcoală. Nu e ca şi când ar bate mingea pe maidan toată ziua. Deşi ăia care făceau asta ştiu a scrie “ciocolată” sau “baby”, chiar dacă au învăţat rusa ca limba străină.

Recent am dat lentile-n foi cu nişte scrisori trimise Moşului de nişte copii de la nuştiuceasociaţie sau pana mea. Copii care au părinţi. Venituri nu prea, dar merg la şcoală, nu mor de inaniţie, totuşi, da’ posibilităţile sunt reduse. Şi da, sunt de părere că e frumos să crezi în magia Moşului. La mine se dădea cu praf de somn pe 24 noaptea… Ei, alte vremuri.

Însă, o să fiu răutăcioasă, insensibilă, egoistă, obraznică şi cine mai ştie cum, dar după ce am citit scrisorile, eu nu am găsit un copil care merite ceea ce îşi doreşte.

De ce?

Păi, uite d-aia.

Aşa scrie un copil de clasa a cincea? Eu nu mai ţiu minte, da’ vreau să cred că nu. 😀

 

Tu ce zici? Mai ştim să scriem? O să ştim să mai scriem, eventual şi corect? Eu tind să cred că nu. Şi nu mulţi observă lipsa virgulelor. Mna, când vezi un copil care e la şcoală, şi nu în clasa a doua, ai ceva pretenţii, să scrie corect în limba română, informaţiile fiind noi, da, sună clişeic. Repetăm obsesiv “vreau”, “şi mai vreau” sau, mă rog, “doresc”, “îmi mai doresc”, n-am auzit de punct şi pleonasme.

Ce ziceam eu mai sus? Partea cu ciocolata şi baby. Păi, Moşule, ştii tu ce-s alea ogegeuri? N-am ştiut dacă să râd ori să plâng, da’ recunosc, am râs în primă fază. Deşi e trist. Vreau ceva, da’ nu ştiu cum se scrie. …ogegeuri. Fată dragă, nu-ţi ia nici dracu’ “ogegeurile” originale, iar fake-urile alea îţi strică chişerilii. Am văzut o mulţime de mimoze care calcă strâmb iarna prin băltoace… Iar beibi amore, ce ‘mniezo’ mai e şi aia?! Ca să nu mai zic de “păpuşe” şi “pereghe”. Inima, ficatul şi splina!… 112! Alooo!

Aaaa, şi colac peste pupăză dau cu nasu’ de aia mică. 6 ani şi vrea tabletă. Mai să cad din picioare. Io la 22 de ani încă aveam telefon cu tastatură culisantă reciclat, iar asta de-a scăpat recent de scutece visează tablete… De fapt, mna, mintea de adult necopt poate spune că vrea o tabletă de nurofen, pastile de răceală, ceva, că-i iarnă. Sau poate o tabletă de ciocolată, că are dinţi suficienţi… Moment de închinare. Se vede că n-am copii şi-s obraznică şi egoistă, este?

Iar de mulţumirile efortului Moşului nici nu mai poate fi vorba. Totul mi se cuvine! Da, asta e şi replica mea gândită. Mna, părinţii nu-s deloc implicaţi, aşa că Moşu’ de unde să ştie dacă merită sau nu ce îşi doresc?…

Hai, da, spune-mi că nu-i etic ceea ce fac!…