ţâfnoasa

Istanbul – cazare

In Trecut-am şi eu p-acolo on 10/09/2014 at 03:10

Ghici de ce m-am ocupat eu. Pam pam. Cazarea. Ziceam data trecută, că două săptămâni am răsfoit Bookingul de l-am căpiat, dar şi eu pe lângă el, de s-o fi săturat de IP-ul meu. Păi, am zis aşa. 4 zile, 3 nopţi, un buget de cel mult 1.000 de lei cu mic dejun e suficient. Asta în condiţiile în care alţi călători vor să stea trei nopţi cu vreo 500 de lei. Ei, acu’ ce să zic, norocoşi cei ce găsesc aşa ceva. 😀

Am oscilat destul de mult între hoteluri. Trebuia să aibă musai o parcare. Am găsit unul. Am trimis mail. N-avea parcare, dar îţi recomanda o parcare “de stradă”, evident, cu plată care costa cel mult 30 de dolari pe zi. Am făcut ochii cât cepele când am citit asta, am făcut un calcul simplu şi…mi-a dat cu virgulă. Păi… hai să mai caut.

Şi-am mai trimis zeci de mailuri ca să mă lămuresc de anumite lucruri, puţine răspunsuri, da’ na. şi-am mai găsit un hotel. Bun în poze, destul de prompt. Preţul? 70 de euro pe noapte. Cu mic dejun inclus. Şi parcare.

Ah, am uitat să zic de ce trimiteam eu e-mailuri. Păi nea Booking voia să îi dau datele cardului şi dacă n-ajungeam acolo, am impresia că tot îmi lua nişte bani. Plus că noi nu ştiam ora sosirii şi trebuia să discut asta cu cei de la recepţie, să nu dea camera altcuiva. 😀

Am stabilit detaliile cu cei de la hotel, n-au vrut plată în avans, nici datele cardului, au zis că ne vedem vineri. Eu mă gândeam că poate ajungem pe la 5-6. Seara. După ce-am revenit pe traseul bun, am parcat în faţa hotelului pe la 6 spre 7. Seara. 😛

Buuun. Intru în hotel, mă prezint, recepţionerul era tot numa’ un zâmbet. Ştiu, ştiu. Aaah, bine că mă laşi să-mi răcesc gura de pomană. Buuun, îmi cere paşaportul pentru înregistrare. Mă rog, paşapoartele. Cât tre’ să plătim? Păi tot cât am vorbit. Şi scoate conversaţia printată. Buuun. 210 euro. În fine, începem mutarea în cameră, tipul avea chef de vorbă, eu abia aşteptam să mă-ntind mai bine…

Mergem să vedem camera, că poate nu ne place, asta după ce ne-a întrebat de preferinţa paturilor. 🙂 Toate bune şi frumoase, Bookingul nu minte. :))

Ah, m-am ferit de zona Taksim. Citisem că cică nu poţi dormi noaptea din cauza muzicii, zgomotului, d-astea. De aceea hotelul a fost în Aksaray. Acu’…p-asta cu liniştea parcă o pot nega niţel. Ori am dormit eu iepureşte, că nu eram suficient de obosită pentru un somn de bebeluş :P, ori chiar era ceva gălăgie. Ideea e că dimineaţa, pe la 5, 6, auzeam chemarea la rugăciune. Şi nici seara nu era linişte deplină. Oricum, cireaşa de pe tort au fost cele câteva împuşcături de duminică dimineaţa, de-am încremenit. Prima data am crezut că n-aud bine. Sau poate confund. Ce, împuşcături am auzit doar în filme. 😀 Dar când mi-am scos capul pe geam, am văzut vecinii de vis-à-vis cu ochii-n patru. Pe principiul – fiecare geam al blocului respectiv avea câte o căpăţână curioasă afară. 😀

Aşaaaa. Ne dezmorţim oleacă şi ne gândim să ieşim la o promenadă. Gânditoare, dau să ies din hotel, să mă duc la maşină, că, de, de la o vârstă, mai uiţi ceva p-acolo, da’ tipul striga după mine. Mă întorc. Şi începe să-mi deseneze, că s-a uitat în paşaportul meu şiiii…a făcut o descoperire. Suntem născuţi în aceeaşi zi, aceeaşi lună, doar că e mai mare decât tata cu vreo doi ani. :)) Genială treabă.

Şi pentru asta ne dă un ceai. Că deja eram prietenii lui.

Buuun. Nu ştiu câte scări cred ăia că are un etaj, dar noi teoretic eram cazaţi la etajul 2. Etajul 2 pentru lift, etajul 3 pentru picioare. Urcatul pe scări face piciorul frumos, este? :))

Şi mic dejunul? Păi mergeţi la etajul 6. Bine. După zece minute aflăm că, de fapt, urcăm cu liftul până la ultimul etaj, adică cinci, şi apoi..ne descurcăm. Da, da, era un fel de terasă, acoperită, cu vedere la marea Marmara. La etajul şase. Sau şapte? M-am derutat.

Mic dejunul, un fel de bufet suedez, cu pepene bun. 😀 Şi alte chestii matinale, inclusiv lapte şi cereale. 😀

Ah, era să omit partea cu aerul condiţionat care funcţiona de la 8 seara până la 8 dimineaţa, ca să dormi relativ liniştit, că afară era tare cald. Iar ziua se făcea economie. Adică…oricum nu stai în cameră, de ce să plătim aiurea? 😛

Wi-Fi exista. Dar era tare încet. Mai rău ca vreun melc. Avea parolă, bineînţeles, pe care am obţinut-o de la recepţie. Asta după ce am cerut-o, că mister recepţionerul uitase de ea în prima zi, pare-mi-se. Iar când el voia să-mi dea foaia cu ele (fiecare persoană avea o parolă), eu deja o aveam. Sâc! L-am luat prin surprindere. 😛

Mister Ferhat e tare vorbăreţ. Jumate turc, jumate altceva, căsătorit cu o americancă (doar n-a stat 12 ani în America degeaba), iar acu’ a revenit în Turcia şi are prieteni în România. Pe unii de la Roxy Fashion, din Constanţa. Pe principiul – îi cunoşti?! Mm…nu e ca şi când aş fi din Constanţa sau Roxy ăia ar fi Roxy ceilalţi cu magazine în mall.

Dar despre mall-uri, altădată. 😛

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Tomata cu Scufita

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

Jurnalul unui medic emigrant

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

me & my monkeys

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

Jurnal de bord fără vârstă

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

Simona Tache

Jurnal roz de cazarmă

%d blogeri au apreciat asta: