ţâfnoasa

Sf. Alexandru

In ţâfnoasa spune… on 24/08/2014 at 12:00

Se spune că fiecare fată are un Alexandru în viaţa ei. Eu zic că e foarte posibil să aibă mai mulţi, dacă vorbim de astea majore, că peste 10 ani se schimbă trendul. 😀

Da’ în loc să ne bucurăm în fiecare zi de acel Alexandru, tre’ să existe o turmă care să se roage să tune şi să-I adune cu scopul de a-i sărbători laolaltă p-ăştia… Şi s-a decis. 30 august.

Mă uit în calendar de curiozitate şi văd scris “Sf. Ierarhi Varlaam, mitropolitul Moldovei, şi Ioan de la Râşca şi Secu, episcopul Romanului”, cu cruce neagră. Deci ăştia sunt ceva mai importanţi.

Apoi, secundar, apar şi “Sf. Ierarhi Alexandru, Ioan şi Pavel cel Nou, patriarhii Constantinopolului”. Nimic special.

Dar pentru că Alexandru/Alexandra e un nume enervant de comun, chiar mai des întâlnit decât David, dar nu o depăşeşte pe Maria, ce-i drept, ne apucăm să aruncăm cu LMA în stânga şi-n dreapta. De vreo cinci ani, cel mult. Cred. De şi sărbătoriţii se uită cruciş când sunt felicitaţi, dacă nu-i şi ziua de naştere tot atunci…

După calendarul meu, ochii miopi şi mintea-n colţuri, ajung la concluzia că “Sfântul Alexandru” e fix un sfânt ca oricare altul, ca şi ăla de azi. Şi ştie cineva că azi scrie în calendar “Sf.  Sfinţiţi Mc. Eutihie şi Cosma Etolul; Sf. Mc. Tation”?

Da, bine, înţeleg că nimeni nu se numeşte Eutihie sau Tation şi d-aia nu zice nimeni LMA azi, da’ de “Sf. Mc. Adrian şi Natalia, soţia sa; Sf. Mc. Atic” a auzit careva?

Colega mea din generală, Adriana, aducea bomboane la şcoală de Sf. Andrei. Zicea că atunci e onomastica ei. Hai, serios?!

P-asta de ce n-o ştie nimeni? Data lui Adrian, zic. E pe 26 august.

 E fix acelaşi lucru ca în cazul lui Alexandru. Nimic special. Nu tu cruce roşie, nu tu cruce neagră. Păi, atunci hai să o sărbătorim şi pe Agapia (nume de vrăjitoare din poveşti, dar la modă printre părinţii hipsteri – 16 aprilie), şi pe Alexie (17 martie), şi pe Marcu (24 octombrie), şi pe Victor (11 noiembrie), şi pe Anisia, Teodora şi Leon (30 decembrie). Na, am scris câteva nume pe care le mai auzi prin grădiniţe.

Şi nu, nu scriu asta ca să am un motiv pentru care nu zic LMA sau nu cumpăr cadou. 😛

E pur şi simplu o nedumerire firească. Îmi pare că totul s-a întors cu fundu’n sus şi zău de pricep de ce unii-s “lamulţianiţi” şi alţii nu.

…amin!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Tomata cu Scufita

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

Jurnalul unui medic emigrant

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

me & my monkeys

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

Jurnal de bord fără vârstă

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

Simona Tache

Jurnal roz de cazarmă

%d blogeri au apreciat asta: