ţâfnoasa

Întâlnire de gradu’ ziiiro

In Trecut-am şi eu p-acolo, ţâfnoasa spune… on 03/05/2014 at 00:12

Că tot am fost acu’ vreo două săptămâni la Veliko şi ziceam că te recunosc bulgarii “după vorbă, după port”, mi-am adus aminte că în deplasările pe care le-am avut i-am recunoscut şi eu pe unii. Mai rar, da’ na, portu’ i-a trădat.

Păi, să facem inventaru’, zic!

(speeer să nu ratez vreo situaţiune; fac aproape tot ce pot!)

DSC04317

  • Germania, 2007. Ture, ture, multe ture până să găsim un hotel numa’ bun să ne cazăm. Şi când îl găsim, dăm de o recepţionera… româncă, evident. Ah, o uitasem complet, dar parcă vag îmi aduc aminte de ea şi de preţioasele indicaţii pe care ni le-a dat în ceea ce priveşte oraşul.

 

  • Paris, 2007. Mademoiselle et les parents. La coadă la turnu’ Eiffel. Le papa s-a dat deoparte. Au rămas mademoiselle et sa mere. Şi cum vorbeau despre biletul de intrare “bun, stăm la coadă, dar până unde urcăm?!”, simţit-am că cineva se uită-n gura mea. Arunc privirea hop oleacă mai în faţă şi mă izbeşte o moacă de tip blond cu un rânjet superb care-mi vede privirea. “România?!” “…da.” “de unde?” “…Bucureşti” “aaa, io-s di la Arad”. “..da, bine”. Sunt convinsă c-a mai întrebat şi altceva, dar nu voiam să îi acord prea multă atenţie. Plus că, d’oh, mademoiselle et sa mere dârdâiau într-un mare fel în hanoracele cu cel puţin un număr mai mare cumpărate din zonă că, deh, unele-s blonde la figurat, iar ăla-şi etala lănţoiu’ dă haur purtat pe deasupra unui tricou mulat. Eventual verde crud sau p-acolo… Şi nu, nu era bronzat naturel! Albuţ, blonduţ, da’ io ştiu din ce suburbie a Aradului ieşise-n lume?! No, buuun. “Ne vedem sus, da?” “…daaa, normal!”. Ei, că n-am mai ajuns p-acolo e deja altă poveste. 😛 Ferice nouă că n-am mai dat de monsieur…

 

  • Elveţia, 2007. Ei, voila. Când nu te descurci cu banii şi îngâni ceva în dulcele grai românesc, îţi sare-n ajutor aia pe chipul căreia zăreşti un zâmbet. Româncă. Din Braşov.

 

  • Viena, 2010. Şi cum serveam noi micul dejun ca nişte europeni civilizaţi ce suntem, auzim că o tanti care îşi făcea de treabă prin zonă zice o chestie în română. Evident, zâmbete tâmpe şi încercăm să vorbim în română. Pleoşc. Era din Iugoslavia. Dibuia ceva-ceva în română, dar să nu exagerăm şi noi. :))

 

  • Viena, 2010. Again. De ce să mă mai complic cu schimbatu’ banilor când, d’oh, pot să folosesc carduuuu’? Verificat la Arad. Avem ce ne trebuie. Buuun. Ajungând la, bineînţeles, cumpărături, dau să cumpăr ce găsisem. De încadrat în sumă mă încadram, mdeci hai la casă. 😛 Să achităm, zic. Dau cardu’, piu piu. Tipa se uită în pământ. Mormăie ceva-n engleză, mai încearcă, piu piu. Şi tot piu piu. Şi tot vorbea în germană cu o altă colegă. Miss und ihre mutter erau nedumerite. Păi nu am verificat soldul? Păi ba da. Şi atunci? Ppff.. ce facem, cum facem? Şi tipa tot cu capu’n pământ şi tot vorbind mai mult în germană. După ce se chinuie vreo cinci minute grăieşte “nu, nu merge…”. Wtf? De ce ne laşi să fierbem aici şi să mă uit ca fix curca-n lemne la ce vorbeşti cu madam aialaltă colega ta şi de ce o dai pe engleză cu mine când vezi că încă de când am venit în faţa ta vorbim în dulcele grai românesc?! Mda, ok, îi era o ruşine teribilă. De ce? Habar n-am. Eu ar fi trebuit să mă simt prost că face cardu’ fiţe. Că zece minute mai târziu am reuşit să fac alte tranzacţii. Sau şi banilor le fi fost lehaminte de ea? Eeeiii…

 

  • Viena, 2012. Cică pe la hotelul ăla ar fi vorbit unii română. Ei, dacă le ziceam ceva mai mult de bună ziua, mulţumesc, pe faţa lor se putea citi “un fleac, m-au ciuruit”. 😀 Şi cum ne învârteam noi pe acolo din cauză că nu ştiam cum să ne facem programul, dăm de-o româncă. Femeie care ziua următoare urma să plece acasă. Privirea o cam trăda. Nu, nu că n-ar fi vrut să nu ajungă acasă, dar mi-a dat aşa o impresie că transportul era cam scuuuump şi… poate-poate. Ei, pardon, dar noi stăteam mai mult prin zonă. 😀

No, bun, românii nu-s neapărat cei mai prietenoşi. Depinde de cât de mult timp sunt plecaţi din ţară. Da’ cred că e mai interesant să zâmbeşti pe sub mustăţi când îţi auzi compatrioţii cum bârfesc sau complotează te miri ce… Bine, bine, recunosc! Nici eu n-am fost aia prietenoasă cu tipu’ de la coadă. Ruşine să-mi fie! Aduceţi arbaleta să-mi împung mărul pe care mi-l pun pe cap… 😛

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Tomata cu Scufita

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

Jurnalul unui medic emigrant

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

me & my monkeys

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

Jurnal de bord fără vârstă

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

Simona Tache

Jurnal roz de cazarmă

%d blogeri au apreciat asta: