ţâfnoasa

Am un leu şi-l dau pentru mere(u)

In ţâfnoasa spune… on 27/08/2013 at 17:36

“Daţi un leu pentru Ateneu” era lozinca din 1886 pentru construcţia Ateneului Român de la Capitală. Ba chiar “am un leu şi nu-l mai beu, îl dau pentru Ateneu”.

Daaaar în secolul XXI se spune “daţi-mi şi mie un leu”. Pentru ce? “Haideţi (unde?), doamnă, un leu daţi-mi”. Ei, lasă, că şi dacă nu-mi spui ce faci cu banii, adică ce cumperi, tot îmi dau seama după zdrenţele şi faţa ta.

Însă e important să nu uităm că, în tot acest timp, valoarea a scăzut mai ceva ca debitul Dâmboviţei. Sau al Dunării? Da, populaţia cred că nu era atât de numeroasă pe vremuri, iar dacă un leu pe cap de locuitor era suficient, atuuunci… mamă, mamă! Să te ţii! Mna, fondurile erau strânse, nu cerşite de la ăi mai mari din UE.

Însă, ce mai înseamnă un leu pentru roboţii oamenii secolului XXI?

Fusei şi eu o dată în viaţa asta în Maramu. Şi pe drumurile de toată jena ale patriei ni se făcu poftă de mere roşii. Mmm, cu nişte brânză… Un deliciu. Te lingi pe degete, mai ceva ca după biscuitele Oreo. Şi trecem, şi trecem, hop şi-o frână când vedem câţiva tărani la poartă şi ceva roşu-n găleată. Accelerăm, mai frânăm că dăm de-o groapă. Mna, lucruri indispensabile sub volan.

Bun. Şi cum parcă nu mai nimereşti frâna când ţi se par oameni spălaţi cu clor, nu unşi cu nămol, şi găleată curată, dar o nimereşti din plin la roşiile ţuguiateverziurâtenecoapte, cu greu am oprit pentru aprovizionare bio. Din fericire sau din greşeală am nimerit pe un drum tare cariat, dar cu peisaje frumoase. De la depărtare

– Uite o tanti pe margine care…

– Ce vinde?!

– Păi are ceva în faţă, acolo.

Ne apropiem. Nimicuri d-astea bio, dar oprim la 10 metri mai ‘nainte, la un nene cu-o remorcuţă. Măgarii probabil erau după pomi.

“Rrrrrrrrroşii! Hai, du-te şi ia şi tu un kilogram!”.

Bunăziuabunăziua.

Cumdaţiroşiileblablablavreauşieunuampungăiatăpunganuvretisiunpepenenumultumesc.

– Şi, cât au fost?

– Un leu.

Gură căscată, ochii mari, parcă o văzusem pe Scufiţa Roşie în tichia goală…

– Serios?!

– Da, un leu

– Toată punga aia?!

– Da. Un kilogram.

– Eu i-aş fi dat doi. Aşa, de jenă… Da’ tu vorbeşti serios?! Un leu?!

Ideea e că nu mi-a venit să cred că un kilogram, adică 5 roşii plus au costat un leu. Păi eu dau atâţia bani pentru un covrig că nu mă tentează “pixuri, coperte pentrunuştiuce, leucoplast cu rivanol” la un leu aduse chiar la botul calului, adică în tramvai. Şi mai nou în troleibuz la TNB. Sau la Universitate. Dar şi covrigul ăla e simplu că dacă-l vreau cu gemdeprunesauzmeură mai pun un leu.

Ah, să nu uit. Leul ăla pentru roşii a ajuns la un tânăr care văzuse şi el maşina lui Titi Aur de la depărtare şi i se părea că orice maşină colantată (de fapt, nu ştiu dacă taximetrele se încadrau) semănau cu titicarul de raliu. “Na, uite aici, pentru pungi”. N-avea tataie pungi, dar cred că voia să facă aprovizionarea în caz că o maşină dintre cele două care trec la patru ore pe şosea opreşte să cumpere ceva.

Eeeii, dar şi mai important a fost că roşiile erau cam crude. Şi eu care mă minunam cât de mult valorează un leu pentru unii… Dar se pare că acum faci orice compromis pentru un leu; orbecăi să culegi roşiile “cu noaptea-n cap”. Hmm… dar aş putea zice că gusturile nu se discută şi poate cei de la lângă drumurile cariate de la deal aşa le mănâncă. Zău?!

Tu pe ce dai un leu?

Giraffe_1

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Tomata cu Scufita

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

Jurnalul unui medic emigrant

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

me & my monkeys

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

Jurnal de bord fără vârstă

Experiențele merită împărtășite. Să ne amuzăm!

Simona Tache

Jurnal roz de cazarmă

%d blogeri au apreciat asta: